MENIU

ALEGERI ITALIA. Zile tensionate: manifestații antifasciste pe fondul ascensiunii extremei-drepte

Mii de manifestanţi au defilat sâmbătă după-amiază la Roma împotriva fascismului, la apelul stângii, în timp ce Matteo Salvini, principalul candidat de extremă-dreapta la alegerile legislative de la 4 martie, a adunat peste 15.000 de persoane la Milano, relatează AFP, citată de Agerpres.

La Roma, marşul antifascist a început într-o atmosferă calmă şi sub o uşoară ploaie rece, cu numeroase drapeluri roşii şi verzi ale sindicatelor, la apelul Asociaţiei naţionale a partizanilor din Italia.

"Suntem aici pentru a respinge fascismul, deoarece sunt multe prea multe episoade nesănătoase în acest moment. Nu trebuie ca acest lucru să revină", a declarat pentru AFP Rita Solo, 50 de ani, militantă a sindicatului CGIL venită din Sardinia.

Trei mii de poliţişti au fost mobilizaţi în capitala italiană pentru a supraveghea această demonstraţie, precum şi o altă manifestaţie împotriva reformei muncii şi trei acţiuni de tip 'sit-in' care erau programate de asemenea pentru sâmbătă după-amiază.

Fostul premier Matteo Renzi, care conduce campania electorală a Partidului Democrat aflat în prezent la putere, era aşteptat la manifestaţie.

La Milano, circa 15.000 de persoane, conform poliţiei, s-au adunat, pe o vreme însorită, în faţa celebrei catedrale din oraş pentru principalul miting de campanie a lui Matteo Salvini, şeful Ligii Nordului (extremă-dreapta).

Câteva sute de antifascişti, dintre care mulţi tineri cu drapelul Partidului Comunist, s-au adunat anterior într-o piaţă din apropiere pentru a denunţa mitingul lui Salvini, precum şi pe cel din cursul dimineţii al unui alt partid de extremă-dreapta, Fratelli d'Italia. Alianţa formată de acest partid cu dreapta lui Silvio Berlusconi se află pe primul loc în ultimele sondaje oficiale.

La Palermo, în Sicilia, micul grup neofascist Forza Nuova a anunţat de asemenea că va protesta în cursul serii împotriva agresiunii unui oficial local al mişcării, bătut marţi de bărbaţi mascaţi.

Incidentele violente în care sunt implicaţi militanţi antifascişti sau ai extremei-drepte s-au înmulţit în ultimele săptămâni, pe fondul campaniei electorale.

Climatul din Italia s-a radicalizat începând cu 3 februarie, când un militant al Ligii a tras asupra unor africani după moartea unei tinere toxicomane pentru care au fost arestaţi mai mulţi nigerieni.