Agentul KGB, acuzat de otrăvirea lui Litvinenko, a murit de Covid-19
Dmitri Kovtun, unul dintre ruşii acuzaţi de Marea Britanie că l-au otrăvit pe criticul Kreminului Alexander Litvinenko la Londra, în 2006, a murit într-un spital din Moscova, anunţă agenţia Tass, citată de The Guardian. Kovtun avea covid-19.
Litvinenko, cetăţean britanic fost agent al Serviciilor Secrete Ruse şi ofiţer KGB, opozant al lui Vladimir Putin, a murit la câteva săptămâni după ce a băut ceai otrăvit cu poloniu la Millennium Hotel din Londra, unde s-a întâlnit cu Kovtun şi cu celălalt suspect, Andrei Logovoi.
Anchetatorii au descoperit urme de poloniu în locuri din Londra în care s-au aflat cei doi bărbaţi, inclusiv în birouri, hoteluri, avioane şi la stadionul echipei Arsenal.
Pe patul de moarte, Litvinenko l-a acuzat pe Putin că a ordonat uciderea sa, însă Kremlinul a negat mereu acuzaţia. Kovtun şi Lugovoi au spus că nu l-au otrăvit pe Litvinenko, iar Rusia a refuzat să îi extrădeze pentru a fi judecaţi.
Lugovoi, acum membru important al parlamentului rus, a declarat pentru Tass că deplânge trecerea în nefiinţă a unui “prieten apropiat şi fidel”.