Afganistan: Explozii la Kabul în timpul ceremoniei la care preşedintele reales Ghani a depus jurământul
Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a depus luni jurământul pentru al doilea mandat de cinci ani, iar rivalul său, Abdullah Abdullah, şi-a organizat în paralel o altă ceremonie de învestitură, transmit dpa şi AFP. În timpul evenimentelor, la Kabul s-au auzit două explozii.
''Nu port vestă antiglonţ, doar cămaşa. Voi rămâne aici chiar dacă trebuie să mă sacrific'', a spus Ghani, care a rămas pe podiumul unde îşi ţinea discursul, în timp ce din palatul prezidenţial se auzeau alarmele.
Preşedintele în vârstă de 71 de ani a fost reales pe 28 septembrie, dar rezultatul alegerilor a fost anunţat abia pe 18 februarie. El şi-a amânat ceremonia de învestitură, prevăzută iniţial pe 27 februarie. La fel a procedat şi Abdullah, care se consideră adevăratul câştigător al competiţiei electorale şi consideră că noul mandat acordat lui Ghani este un act de ''trădare naţională'', scrie Agerpres.
Ghani a depus jurământul în faţa preşedintelui Curţii Supreme, cu cuvintele ''jur să apăr prevederile sfinte ale Islamului, Constituţia, legile ţării şi să le implementez''. El a declarat că procesul electoral s-a încheiat şi s-a adresat ''tuturor afganilor, bărbaţi, femei, copii şi tineri'', promiţându-le că guvernul este al lor, iar ''timpul dezbinării a trecut şi astăzi este ziua unităţii''. El le-a cerut rivalilor săi politici să i se alăture şi să contribuie la construcţia unei ţări unite şi puternice
Cu aceeaşi ocazie, au depus jurământul şi prim-vicepreşedintele Amrullah Saleh şi vicepreşedintele Mohammad Sarwar Danish. La ceremonie au asistat oaspeţi străini, inclusiv reprezentantul special al SUA pentru reconcilierea în Afganistan, Zalmay Khalizad, comandantul misiunii Resolute Support a NATO şi al forţelor americane, generalul Austin Scott Miller, şi ambasadorii Arabiei Saudite, Canadei, Chinei, Franţei, Germaniei, Indiei şi ai altor ţări. Imediat după învestire, Ghani a emis primul decret prezidenţial, prin care l-a numit pe Mohammad Yousuf Ghazanfar reprezentant special al şefului statului pentru dezvoltare, economie, comerţ şi combaterea sărăciei.