MENIU

Aeroportul din Londra, evacuat de urgență. Ce au găsit autoritățile asupra suspectului

Bărbatul de cetățenie franceză arestat, sâmbătă, pe aeroportul Gatwick, din Londra, după ce a provocat evacuarea unui terminal avea asupra lui o carabină cu aer comprimat și un briceag, motiv pentru care a fost inculpat, a anunțat, duminică, poliția locală, transmite AFP.

Plasat în detenție, acest bărbat în vârstă de 41 de ani, originar din Vendome (centrul Franței), va compărea luni dimineață în fața unui judecător britanic, a adăugat poliția din Sussex.

Bărbatul a fost inculpat pentru posesia unui obiect periculos (carabina) într-un aeroport și a unui obiect ascuțit (cuțitul) într-un spațiu public.

Potrivit poliției, bărbatul nu are loc de muncă și nici domiciliu fix. El a fost arestat, sâmbătă dimineața, în zona aeroportului, înaintea controalelor de securitate, iar terminalul nord a fost evacuat din cauza comportamentului suspect al bărbatului, într-un context de puternice tensiuni în Europa din cauza atacurilor teroriste de vineri seară din Paris.