Armata ucraineană, asalt la aeroportul din Donețk, controlat de separatişti
Alegerile prezidenţiale din Ucraina nu au liniştit violenţele din estul ţării. Aeroportul din Doneţk a fost închis în urma unui atac al insurgenţilor proruşi. Zeci de indivizi înarmaţi au intrat în aeroport, iar acesta a fost ulterior încojurat de forţe militare loiale Kievului, scrie CNN.
UPDATE: Armata ucraineană a anunţat că a lansat luni o "operaţiune antiteroristă" la aeroportul de la Doneţk, aflat începând de luni dimineaţa sub controlul unor insurgenţi proruşi, a declarat un purtător de cuvânt al celulei regionale însărcinate cu operaţiunea pentru AFP.
"Operaţiunea a fost lansată la ora (locală) 13.00 (13.00, ora României)", a declarat purtătorul de cuvânt.
Un jurnalist AFP a auzit explozii şi tiruri sporadice în apropiere de aeroport. Fum negru se ridica în zona aeroportului şi se auzea zgomotul produs de avioane de lupă. Toate zborurile au fost anulate luni dimineaţa.
Mai multe avioane ucrainene de luptă de tip Suhoi-25 şi Mig-29 participă la operaţiune.
"Militari sunt paraşutaţi în acest moment din elicoptere (de tip) Mi-8 şi sunt pe cale să cureţe teritoriul", a declarat sursa citată.
Un purtător de cuvânt al forţelor ucrainene, Vladislav Seleznev, a scris într-un mesaj postat pe Facebook că avioane ucrainene au distrus un sistem de apărare antiaeriană instalat pe aeroport şi "îndreptat împotriva forţelor ucrainene".
UPDATE: O explozie şi tiruri sporadice se auzeau luni, în apropiere de aeroportul din Doneţk, în estul Ucrainei, care a trecut luni dimineaţa sub controlul insurgenţilor proruşi, a constatat un jurnalist AFP.
Fum negru se ridica deasupra zonei aeroportului şi se putea auzi zgomotul produs de avioane de luptă. Toate zborurile au fost anulate luni dimineaţa.
Atac al separatiştilor asupra aeroportului din Doneţk
Aeroportul din Doneţk a fost închis în urma unui atac al insurgenţilor proruşi. Zeci de indivizi înarmaţi au intrat în aeroport, iar acesta a fost ulterior încojurat de forţe militare loiale Kievului, scrie CNN.
Cele două grupări au tras mai multe focuri de armă. Prezenţa insurgenţilor în terminal a dus la anularea zborurilor care ar fi trebuit să decoleze sau să aterizeze la Doneţk.
Oficialii de la Kiev acuză Rusia că susţine mişcările separatiste din estul Ucrainei prin trimiterea de mercenari şi armament peste graniţă.
Moscova continuă să nege aceste acuzaţii, iar preşedintele Vladimir Putin a declarat că va respecta ,,voinţa poporului ucrainean" la alegerile prezidenţiale.