Administrația Trump mai face un pas înapoi în cazul migranților sosiți cu copii la graniță
Migranţii ilegali care trec graniţa dinspre Mexic împreună cu copiii lor nu vor mai fi deferiţi justiţiei deocamdată, din cauza lipsei facilităţilor pentru familii, dar politica de 'toleranţă zero' rămâne în vigoare, au indicat autorităţile americane, transmit AFP şi dpa, citate de Agerpres.
Comisarul pentru vămi şi protecţia frontierelor, Kevin McAleenan, a explicat luni, în faţa jurnaliştilor, că s-a încetat trimiterea în justiţie a migranţilor veniţi împreună cu copii lor, agenţia sa nedispunând de locuri de plasare pentru toate aceste familii.
Preşedintele Donald Trump a cedat miercuri presiunilor şi a semnat un ordin executiv ca familiile de migranţi să rămână împreună după ce trec frontiera, după ce informaţii despre separarea lor au provocat un val de critici şi de revoltă.
Anunţată în aprilie, politica de 'toleranţă zero' implica separarea copiilor de părinţii lor, care erau imediat deferiţi justiţiei pentru trecere ilegală a frontierei.
Potrivit New York Times, McAleenan a afirmat că agenţia sa şi Departamentul de Justiţie urmează să se pună de acord asupra unei politici conform căreia 'adulţii care îşi aduc copiii peste frontieră - încălcând legile noastre şi riscându-şi vieţile la graniţă - ar putea fi inculpaţi fără o separare îndelungată de copiii lor'.
Agenţii de control al frontierelor vor continua să îi trimită în instanţă pe adulţii care trec ilegal graniţa neînsoţiţi de copii. Autorităţile îi vor separa pe copii de părinţii lor dacă minorul se află în pericol sau dacă adultul are cazier judiciar, a precizat McAleenan. El a menţionat că se lucrează la un plan care să permită reluarea procedurilor penale împotriva migranţilor care trec graniţa însoţiţi de copii.
La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a insistat că politica de 'toleranţă zero' rămâne în vigoare, cel puţin în mod oficial. 'Nu schimbăm politica, pur şi simplu ne lipsesc resursele', a afirmat ea.