MENIU

Adept ISIS, arestat în Olanda: Pregătea un atac terorist

Poliţia olandeză a arestat un bărbat suspectat că plănuia atacuri teroriste. În casa lui au fost găsite două arme automate şi un steag al grupării jihadiste Stat Islamic.

Bărbatul avea acasă două mitraliere şi un steag al grupării ISIS. Adeptul grupării Statul Islamic a fost arestat în Rotterdam.

Procurorii olandezi au declarat că suspectul este un bărbat în vârstă de circa 30 de ani, care intenționa să comită un atac terorist, iar asupra sa au mai fost găsite două încărcătoare pline pentru pistolul-mitralieră AK-47.

Unitatea antiteroristă a poliției olandeze a percheziționat apartamentul bărbatului după primirea unor informații în această privință de la serviciile de securitate olandeze (AIVD). În locuință au mai fost descoperite patru cutii cu petarde cu putere explozivă ridicată.

''Individul este suspectat de pregătirea unei infracțiuni teroriste'', au menționat într-o declarație procurorii olandezi.