ACORD ISTORIC. Ucraina va semna Acordul de asociere cu UE pe 27 iunie
Ucraina va semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană pe 27 iunie, în aceeaşi zi cu Republica Moldova, anunţă preşedintele Petro Poroşenko, citat de Reuters.
Acordul ar urma să fie semnat cu ocazia reuniunii Consiliului European programată pe 26-27 iunie la Bruxelles.
Intenţia Ucrainei de a semna Acordul de asociere cu UE este la originea crizei dintre Occident şi Moscova, care s-a soldat până acum cu anexarea regiunii Crimeea la Rusia şi cu izbucnirea unui conflict separatist în regiunile estice ucrainene.
În momentul învestirii în funcţie, pe 7 iunie, Petro Poroşenko a promis că va semna secţiunea economică a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv Acordul complet de liber-schimb.
Negocierile pentru semnarea Acordului de liber-schimb au început în 2008, când Ucraina a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Mai multe articole despre:
UE
Uniunea Europeană
acord istoric
acord istoric ucraina uniunea europeană