MENIU

Acest bărbat a dus o viață dublă ani la rând. Aflat pe patul de spital i s-a aflat secretul

Anthony a reușit să ducă o viață dublă mai bine de 5 ani, însă aflat pe patul de spital i s-a aflat secretul lui, noteză Mirror.co.uk. 

Kathleen Maloney, 57 ani, a fost devastată să afle că bărbatul cu care avea o relație de 18 ani, era implicat de 5 ani și cu o altă femeie. Cele două au aflat secretul în timp ce Anthony era internat la spital și au decis să se sprijine una pe alta.

Kathleen și Susan au decis să-l părăsească pe Anthony după ce le-a mințit și înșelat pe amândouă.


Susan își amintește că în 2014 când l-a întâlnit pe Anthony au luat cina la un restaurant cu vedere la ocean.

"El a fost ca un adevărat domn, i-a plătit consumația, i-a pus haina pe umeri și s-au plimbat de mână.", a povestit Susan.

Anthony a fost programat la o intervenție la spital, iar întâmplarea a făcut ca cele două femei să se întâlnească în camera unde era internat. După discuții amănunțite, ele au aflat una de alta și au rămas făcă cuvinte. Nu își explicau cum de nu au reușit să se mai întâlnească până atunci.

Într-un final, cele două au plănuit să alieze și să nu-l ierte pe Anthony. Cele două au rămas în relații bune și au descoperit pasiunea comună pentru animale. 

Mai multe articole despre:
spital bărbat viata dubla