Accident înfiorător: două avioane s-au ciocnit în zbor. NU există supraviețuitori
Un incident aviatic extrem de grav s-a produs în Australia, în apropiere de Melbourne. Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer. Din nefericire, nicio persoană aflată la bord nu a supraviețuit.
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în zbor, în apropiere de Mangalore, la 130 km nord de Melbourne.
"Cel mai probabil, cele două avioane s-au ciocnit în aer înainte să se prăbușească. Fiecare aparat avea câte doi oameni la bord. Nu există supraviețuitori", potrivit comunicatului oficial al Poliției.
Potrivit primelor informații, o cauză probabilă a accidentului ar fi vizibilitatea redusă, din cauza norilor.
Unul dintre avioane s-a prăbușit imediat după impact, în timp ce al doilea a mai survolat puțin zona înainte să se lovească de pământ.
Victimele nu au fost identificate încă.