MENIU

Tragedie într-un spital! A vrut să se sinucidă, dar a ucis un medic

O doctoriţă rezidentă la Hospital Universitario del Valle (HUV), din Cali, în sud-estul Columbiei, a murit după ce o tânără asistentă medicală a căzut peste ea de la etajul şapte al clădirii şi a supravieţuit căderii, au informat mass-media locale citate vineri de EFE, potrivit Agerpres. 

María Isabel González, în vârstă de 23 de ani care făcea cursuri pentru a deveni asistentă medicală, a căzut în curtea bufetului spitalului, unde se afla Isabel Muńoz, doctoriţă rezidentă la Medicina Internă.

Juan Carlos Corrales, directorul HUV, a declarat pentru presă că doctoriţa rezidentă a murit în urma "unui traumatism cranian-encefalic" şi unor "leziuni multiple".

"Persoana care a căzut se află într-o stare gravă dar este în viaţă. Sperăm într-o evoluţie clinică şi într-o clarificare a împrejurărilor în care a avut loc incidentul", a declarat directorul spitalului.

El a subliniat că nu se cunosc nici "antecedentele şi nici modul" în care s-au petrecut faptele.

Mass-media locale au indicat că se încearcă să se stabilească dacă este vorba de o tentativă de sinucidere sau dacă tânara a căzut accidental.

Mai multe articole despre:
spital Columbia sinucidere María Isabel González