MENIU

A vizitat peste 9 ţări, fără să cheltuiască vreun ban! De ce a fost în stare o tânără pentru asta

Monica Lynn, o tânără de 25 de ani din Statele Unite ale Americii, se mândreşte că poate călători gratuit oriunde în lume. Toate excursiile ei sunt plătite de bărbaţi pe care îi cunoaşte online.

Monica Lynn, o tânără din Statele Unite, a călătorit în ultimul an în nouă ţări diferite, deşi până atunci nu plecase niciodată în străinătate. A avut parte de vacanţe exotice, dar nu a cheltuit niciun ban pentru ele, toate excursiile fiind plătite de diferiţi bărbaţi, pe care Monica i-a cunoscut online şi cu care s-a întâlnit.

În urmă cu un an, Monica a decis să-şi schimbe radical stilul de viaţă. A renunţat la meseria ei de consultant financiar, care i se părea plictisitoare. Pentru că nu avea destui bani ca să-şi plătească excursiile la care visa, tânăra a găsit o soluţie inedită: s-a înscris pe un site matrimonial destinat bărbaţilor singuri, care sunt gata să plătească o vacanţă de lux pentru femeia care acceptă să-i însoţească, scrie Dailymail.

Într-un singur an, Monica a vizitat nouă ţări străine şi s-a bucurat de experienţe deosebite: a mers pe cămilă în Dubai, a făcut cumpărături la Hong Kong şi s-a plimbat cu caiacul în Mexic. Toate astea fără să cheltuiască un ban. A vizitat de asemenea Filipine, Barbados, Indonezia şi Italia. Dacă ar fi trebuie să-şi plătească singură aceste excursii de vis, Monica spune că ar fi avut nevoie de 10 ani de economii drastice, ca să poată strânge banii necesari.