A murit laureatul premiului Nobel pentru pace 2010, disidentul chinez Liu Xiaobo
Disidentul chinez Liu Xiaobo, laureat al Premiului Nobel pentru Pace 2010, a murit, joi, în urma unei insuficienţe respiratorii, informează AFP, citat de Buzz Feed. Avea 61 de ani şi şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă luptând împotriva partidului unic şi a regimului comunist din China.
Liu Xiaobo a primit Premiul Nobel pentru pace în 2010, în timp ce se afla în închisoare, pentru "lunga şi non-violenta sa luptă pentru drepturile fundamentale ale omului în China", devenind primul şi singurul cetăţean chinez căruia i s-a acordat acest premiu. Guvernul chinez nu i-a permis să călătorească în Norvegia să îşi primească premiul, aşa că, în timpul ceremoniei, pentru Liu Xiaobo s-a adus un scaun pe scenă, care a rămas gol.
Familia disidentului a fost informată cu privire la starea lui de sănătate, dar a refuzat intubarea și trecerea lui pe respirație artificială, a susţinut spitalul, conform Agerpres.
Opozantul de 61 de ani a fost eliberat condiționat și spitalizat după ce a fost diagnosticat în mai cu un cancer de ficat în fază terminală. Înainte de aceasta, el a stat opt ani în detenție, condamnat pentru 'subversiune'.
Beijingul s-a opus plecării sale în străinătate pentru tratament și a afirmat că că starea lui interzice orice deplasare, contrar a ceea ce afirmau duminică doi medici occidentali admiși la căpătâiul lui. Spitalul universitar numărul 1 din Shenyang (nord-estul Chinei) a difuzat în fiecare zi comunicate alarmiste, afirmând că disidentul este într-o stare 'critică', potrivit AFP.