MENIU

Ați achitat deja un „sejur de vis” în Grecia? Iată câteva sfaturi de care ar trebui să țineți seama

Foarte mulți turiști din țările europene, printre care și România, se vor îndrepta în această vară spre plajele însorite ale Greciei. Dată fiind amploarea crizei grecești, probabil că mulți dintre ei „nu se vor simți în apele lor” și se vor întreba în ce măsură îi va afecta și pe ei, mai ales în țara ce l-a dat pe Pericle dar care, din păcate, „a făcut pierdută” legendara civilizație dată lumii de Democrația Ateniană.

Băncile grecești au „tras obloanele” și au introdus deja restricții cu privire la sumele de bani pe care le pot retrage localnicii. Cu toate acestea, cu carduri de credit emise în străinătate pot fi retrase orice sume de la bancomatele elene, bineînțeles, în funcție de banii existenți în aparate și de cozile formate în jurul lor.

Toate cardurile de credit acceptate în prezent, precum Mastercard și Visa, vor continua să funcționeze normal. Totuși, magazinele mici și restaurantele s-ar putea să fie reticente și să nu accepte plata cu cardul de credit sau debit, pentru că le este greu să-și retragă banii din propriile conturi.

Dacă vreți să închiriați o mașină, există informații că unele servicii de car-rental solicită bani „gheață” în toiul verii „toride” din Grecia. Informațiile n-au fost confirmate în totalitate dar voucherele s-ar putea să nu mai fie de actualitate. De asemenea, cecurile de călătorie nu sunt acceptate peste tot așa că nu este recomandabil să vă bazați pe ele ca unică modalitate de plată.

Dacă Grecia ia decizia de a părăsi Zona Euro, cât timp va mai fi moneda unică europeană valabilă ca formă de plată pe teritoriul țării? Este întrebarea pe care și-o pun unii turiști cu mai puțină „știință de carte economică”. Nu intrați în panică, în eventualitatea uni „Grexit”, ar fi necesare în jur de 18 luni pentru reintroducerea drahmei, timp în care euro ar continua să fie moneda legală pentru orice plăți.

În consecință, experții în turism vin cu câteva sfaturi de ultimă oră. În primul rând turiștii ar trebui să ia cu ei bani peșin (cash) iar suma ar trebui să fie suficientă pentru a le acoperi întrega durată a șederii, eventualele urgențe, evenimente neprevăzute și întârzieri de orice fel.

În momentul de față nu există niciun fel de restricții cu privire la scoaterea sumelor (în euro) necheltuite din Grecia la sfârșitul sejurului, dar turiștii trebuie să ia măsurile de precauție ce se impun și să încerce să se protejeze împotriva furtului.

La sfârșit, o veste bună pentru români și nu numai: Grecia continuă să fie tărâmul de vis al oricărui vânător de chilipiruri, care au devenit și mai „ieftine” în comparație cu anul precedent

Mai multe articole despre:
Grecia bani turişti sejur cash sfaturi de calatorie