MENIU

Bugetul apărării al SUA, aproape de adoptare. Suma fabuloasă pe care Pentagonul o va cheltui anul viitor

Armata SUA, buget uriaș pentru 2022. Foto/Profimedia

Cea mai dotată și avansată armată din lume, cea a Statelor Unite, are de cheltuit, într-un singur an, aproape 800 de miliarde de dolari.

O majoritate a senatorilor americani au votat miercuri în favoarea noii legi de Autorizare a Apărării Naţionale (National Defense Authorization Act, NDAA), ce prevede un buget de 770 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Legea mai trebuie semnată de preşedintele Joe Biden.

Rezultatul votului a fost de 89 pentru şi 10 împotrivă, atât democraţii cât şi republicanii sprijinind ferm proiectul anual ce autorizează finanţarea Pentagonului şi îi stabileşte politicile.

Proiectul a fost votat săptămâna trecută şi de Camera reprezentanţilor, care l-a adoptat cu 363 de voturi pentru şi 70 împotrivă, semn al unei puternice susţineri bipartizane.

Conform documentului, SUA ar urma să cheltuiască în anul fiscal 2022 770 de miliarde de dolari în plan militar, cu 25 de miliarde mai mult decât a solicitat Biden şi cu circa 5% mai mult faţă de bugetul de anul trecut.

Suma cuprinde şi o creştere cu 2,7% a remuneraţiei militarilor, precum şi achiziţia de noi nave şi aeronave, pe lângă strategii de răspuns la ameninţările geopolitice.

Documentul prevede între altele măsuri de răspuns la adresa Rusiei şi Chinei, ca Iniţiativa de asistenţă pentru securitatea Ucrainei, cu un buget de 300 de milioane de dolari şi menită să ofere sprijin forţelor armate ucrainene, alte 4 miliarde de dolari pentru Iniţiativa de apărare europeană şi 150 de milioane de dolari pentru cooperarea pentru securitate în regiunea baltică.

În ce priveşte China, în proiect sunt prevăzute 7,1 miliarde de dolari pentru Iniţiativa de descurajare în zona Pacificului şi o Declaraţie de susţinere din partea Congresului pentru apărarea Taiwanului, precum şi interzicerea procurării de către Departamentul apărării a produselor obţinute cu ajutorul muncii forţate în regiunea chineză Xinjiang.