FOTO | 500 de persoane, evacuate dintr-o staţiune din Spania în urma unui incendiu de vegetaţie
Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate din staţiunea Estepona, Spania, în urma unui incendiu de vedetație. Circa 250 de pompieri acţionează în lupta cu flăcările.
Incendiul a izbucnit, miercuri seară, în jurul orei 21:30, potrivit serviciilor de urgenţă, care au primit 140 de apeluri telefonice, relatează Reuters.
,,Relieful este unul dificil, cu pante abrupte, iar vântul puternic îngreunează eforturile pompierilor", se arată într-un comunicat al Guvernului.
Locuitorii din Abejeras, Forest Hills şi Monte Mayor au fost evacuaţi.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Protecţie Civilă din Andaluzia a declarat că nu are informaţii ca alte comunităţi să se afle în pericol. Mai multe drumuri au fost închise din cauza incendiului.
Până la sfârşitul lunii august, incendiile de vegetaţie au distrus 74.260 de hectare în Spania, peste media ultimilor 10 ani, însă mult sub cele 190.000 de hectare distruse în 2012.
Incendii neobişnuit de mari au izbucnit în diferite părţi ale lumii în acest an, alimentate de o vreme extrem de caldă şi uscată despre care unii experţi spun că ar fi un rezultat al schimbărilor climatice.