MENIU

26 de persoane au fost reținute după un atentat sângeros în sud-estul Turciei

Autoritățile turce au reținut 26 de persoane în legătură cu atentatul cu mașină-capcană ce a avut loc vineri în orașul Viransehir (sud-est), potrivit agenției de presă Anadolu, relatează sâmbătă DPA.

În atacul comis împotriva unui complex de locuințe pentru judecători și procurori, două persoane au murit, inclusiv un copil de în vârstă de trei ani, și alte 11 au fost rănite.

Guvernul suspectează Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK, interzis) că s-ar afla în spatele atacului, cu toate că, până în prezent, nici o organizație nu a revendicat atentatul.

PKK duce de două decenii o luptă armată pentru autonomie în sud-estul Turciei.

Viransehir este situat în provincia Sanliurfa, care se află la granița cu Siria și care s-a confruntat cu atacuri și din partea grupării extremiste Stat Islamic (SI).

Mai multe articole despre:
Turcia