MENIU

18 membri ai Grupării Stat Islamic, executați. Ce grupare i-a lichidat

O grupare insurgentă din Siria activă în apropierea oraşului Damasc a executat 18 militanţi ai reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, difuzând o înregistrare video, informează ABC News. 

Grupul rebel sirian Jaysh al-Islam (Armata Islamului), care luptă împotriva regimului Bashar Al-Assad, a difuzat o înregistrare video cu durata de 20 minute în care prezintă executarea a 18 presupuşi membri ai grupului terorist Stat Islamic.

Jaysh al-Islam precizează că execuţiile sunt o răzbunare faţă de acţiuni similare comise de organizaţia teroristă sunnită.

Cei 18 membri ai grupului terorist Stat Islamic au fost executaţi prin împuşcare, după ce au fost acuzaţi că au trădat doctrina sunnită şi nu au luptat împotriva armatei siriene.

Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 220.000 de morţi, scrie Mediafax