MENIU

1 800 de morți, în urma valului de căldură din India

India se confruntă cu un val de căldură soldat deja cu 1.800 de morți, cel mai mare număr din ultimii 20 de ani, iar autoritățile din New Delhi au cerut spitalelor din capitală să trateze de urgență victimele caniculei.

Sute de oameni, în general din păturile sărace, mor anual în timpul vârfului de căldură din vară, însă bilanțul victimelor din 2015 l-a depășit deja de două ori pe cel înregistrat într-un an mediu, transmite vineri AFP.

Potrivit experților, cifrele ar fi subestimate fiindcă victimele sunt îndeosebi din rândul oamenilor fără adăpost, care mor mai puțin la spitale și, prin urmare, nu sunt înregistrați ca morți din cauza căldurii.

Cele mai multe victime au fost în statele Telangana și Andhra Pradesh din sudul țării, unde medicii trebuie să facă față în spitale unui mare aflux de persoane care suferă de căldură și deshidratare. Numărul mare al victimelor se explică și prin faptul că temperaturile ridicate se mențin o perioadă neobișnuit de lungă. 'Mulți oameni au murit în acest an fiindcă valul de căldură durează mai mult ca de obicei, cu temperaturi record în numeroase orașe', a declarat pentru AFP Tulsi Rani, din conducerea serviciului de gestionare a catastrofelor din Andhra Pradesh.

În statul Telangana se difuzează o campanie televizată în care se recomandă populației să rămână în case, oamenii fiind învățați cum să recunoască simptomele unei crize provocate de căldură, ce poate fi fatală dacă nu este detectată.

Frecventele întreruperi de curent electric din capitală, unde temperaturile urcă până la 45 de grade Celsius, complică oarecum viața locuitorilor din New Delhi.