Schimbări pentru elevi! Noua structură a Bacalaureatului: Cinci examene scrise și patru probe orale
Începând din anul 2029, examenul de Bacalaureat va avea o structură complet nouă, conform noii Legi a Educației, care va impune nouă probe pentru elevi.
Absolvenții de liceu vor trebui să susțină cinci examene scrise și patru probe orale, o modificare semnificativă comparativ cu sistemul actual, informează vremeanoua.ro.
Schimbări ale examenului de Bacalaureat
La profilul real, specializarea Matematică-Informatică, elevii vor susține examene scrise la Limba și Literatura Română, Matematică, o disciplină de specialitate la alegere (cum ar fi Informatică, Fizică, Chimie sau Biologie), și o probă suplimentară la una dintre disciplinele socio-umane. Acestea includ Istoria, Geografia, Logica, Psihologia sau Sociologia.
Pe lângă examenele scrise, candidații vor susține și patru probe de competențe, care includ: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, competențele digitale, precum și două teste pentru competențele lingvistice în două limbi de circulație internațională. Aceasta este o schimbare majoră, având în vedere că în prezent elevii susțin doar o probă la o singură limbă străină. Nivelurile de competență vor fi stabilite conform standardelor europene, cu cerințe minime de B2 pentru prima limbă străină și B1 sau A2 pentru a doua.
Elevii care studiază în limba unei minorități naționale și au învățat doar o singură limbă străină vor susține doar proba pentru acea limbă, conform noilor reglementări.