Ministrul Educației ar vrea orar decalat pentru elevii din București pentru a ușura traficul: "Cred că ar fi o soluție bună"
Ligia Deca a explicat faptul că un orar decalat între unitățile școlare din București ar putea duce la ușurarea traficului din Capitală.
Ministrul Educației a făcut o declarație prin care își manifestă susținerea pentru o eventuală decalare a orarului pentru școlile din București, astfel încât traficul din Capitală să fie ușurat.
”Cu siguranță, cred că ar fi o soluție bună să avem ore de începere diferite pentru unități de învățământ variate, pentru că este clar: presiunea pe infrastructura Bucureștiului este foarte mare. Acest lucru însă se poate întâmpla atunci când nu există presiune pe numărul de schimburi, pentru că altfel se ia în calcul toată perioada zilei disponibilă pentru a putea desfășura activități didactice. Deci, da, am văzut în pandemie ce înseamnă faptul că aveam pauze la ore diferite sau ore de începere diferite și cred că această practică o putem prelua mai ales în municipiile mari, unde există deja un trafic și o aglomerație, în general, și pe mijloacele de transport foarte mare dimineața sau la orele de preluare ale elevilor.”, a spus Ligia Deca pentru o televiziune de știri.
Iulian Cristache, preşedinte la Asociaţia Federaţiilor de Părinţi, susține că o astfel de măsură ar putea avea avantaje și dezavantaje. Marea problemă ar putea să apară în familiile cu 2 sau 3 copii, pentru că în cazul unui orar decalat părinții nu s-ar mai putea împărți.
"Cred că este greu de întrunit consensul, pentru că cu certitudine, la nivelul unei unități de învățământ și în special acolo unde vorbim de mulți elevi și mulți părinți, nu cred că poți mulțumi pe toți, astfel încât să agreeze o astfel de măsură.
Eu cred că putem să facem o analiză pe plusurile și pe minusurile aferente, astfel încât să venim în sprijinul părinților și fiecare să decidă la nivelul unităților de învățământ.
Dacă ne uităm pe plusuri, cred că reducerea congestiei în trafic, în special la nivelul școlilor apropiate, ar fi un lucru benefic.
De asemenea, pentru părinții sau pentru familiile care au mai mulți copii, faptul că trebuie să duci doi sau trei copii la școală având program decalat ar fi și din acest punct de vedere un sprijin, pentru că ar fi imposibil să duci, de exemplu, trei copii în intervalul orar 07:00-08:00, nu ai cum.
La fel, chiar dacă nu pare prea important, un plus de 30 de minute pentru copiii din ciclul primar care pot dormi în plus ar fi de asemenea benefic, dacă unii dintre ei ar începe la 8:30-9:00.
Pe de altă parte, la minusuri cred că putem să ne uităm la modul în care unii părinți pot să-și coreleze programul de lucru cu cel al școlilor, pentru că unii s-ar putea să înceapă la 9:00, unii s-ar putea să înceapă la 8:00.
Și dacă un copil ar trebui dus la 8:30 pentru familia care începe lucrul la 8:00, ar fi practic imposibil, dacă vorbim de copii din ciclul primar, ceilalți din ciclul gimnazial se pot duce singuri la școală.
Pe de altă parte, la nivelul unităților de învățământ, un orar decalat ar însemna o resursă umană suplimentară, pentru că se decalează orarul și atunci ai nevoie de profesori în plus, ceea ce ar însemna o finanțare suplimentară la nivelul Ministerului Educației.
Și ultimul minus pe care eu l-am analizat ar fi în sensul în care un orar decalat spre întârziere ar însemna ca programul propriilor copii care merg la activități extrașcolare (meditații, înot și orice activități sportive) ar trebuie decalat, ceea ce nu s-ar putea cupla cu școala.
Măsura este binevenită, doar că trebuie luată de comun acord la nivelul fiecărei unități de învățământ, nu trebuie la nivelul inspectoratelor școlare.
Fiecare unitate de învățământ, în ședințele cu părinții și consiliile de administrație, poate decide această măsură", a spus Iulian Cristache, preşedinte la Asociaţia Federaţiilor de Părinţi, miercuri, la o televiziune de știri.