MENIU

Ministerul Educației spune că bugetul pe 2023 este mai mare decât suma cheltuită efectiv din bugetul pe 2022

Ministerul Educației

Ministerul Educației răspunde acuzațiilor privind faptul că beneficiază de una dintre cele mai mici alocații bugetare din istorie prin faptul că oricum nu reușea să cheltuie banii. Într-un comunicat de presă, MEN a precizat că suma primită pentru anul 2023 este mai mare decât cea folosită efectiv din bugeul pe anul în curs. 

Bugetul pentru învăţământ prevăzut pentru anul 2023 este de 49.509 milioane de lei, respectiv 3,2% din PIB. În aceste condiţii, bugetul învăţământului pentru anul 2023, pe toate sursele de finanţare, este mai mare cu 6.032 milioane de lei faţă de execuţia preliminară pentru anul 2022, precizează instituţia.

 

MEN a mai precizat că în 2023, cheltuielile cu educaţia vor avea o pondere de 8,14% în Bugetul General Consolidat (în creştere faţă de 2022), ponderea raportată la PIB fiind, de asemenea, în creştere: 3,2%, faţă de execuţia preliminară de 3,12%

 

Finanţarea învăţământului se realizează din mai multe surse, respectiv:

I. Bugetul de stat: 34.098 milioane de lei (dintre care prin bugetul Ministerului Educaţiei este cuprinsă suma de 32.529,5 milioane de lei). Celelalte sume sunt cuprinse în bugetele altor ministere care desfăşoară acţiuni de învăţământ.

Din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei se asigură:

Cheltuieli de personal: 23.000 milioane de lei, pentru plata salariilor personalului din învăţământul preuniversitar şi alte instituţii;

Bunuri şi servicii: 95,4 milioane de lei, pentru funcţionarea unităţilor din subordine;

Transferuri între unităţi ale administraţiei publice: 5.948,8 milioane de lei, pentru finanţarea instituţiilor de învăţământ superior şi altor unităţi;

Asistenţă socială: 427 milioane de lei, sume din care se asigură transportul elevilor şi studenţilor, manuale, competiţii şcolare şi alte acţiuni sociale;

Proiecte cu finanţare europeană: 750 milioane de lei;

Burse studenţi, burse bani de liceu, bursă profesională şi alte acţiuni: 1.187 milioane de lei;

PNRR: 758,5 milioane de lei;

Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă: 160 milioane de lei;

Cheltuieli de capital: 200,2 milioane de lei;

Alte transferuri: 2,6 milioane de lei.

II. Bugetul de stat - sume defalcate din TVA, prin bugetele locale, respectiv 5.850,4 milioane de lei, dintre care:

2.101,7 milioane de lei: bunuri şi servicii;

1.605,3 milioane de lei: burse elevi (bursa socială, de merit şi de performanţă);

500 milioane de lei gratuitate transport local elevi;

262,2 milioane lei: programul-pilot de suport alimentar („masa caldă”) în cele 450 unităţi de învăţământ incluse;

370,2 milioane de lei: Programul pentru şcoli (lapte, corn, fructe);

523,1 milioane de lei: învăţământ particular;

419,8 milioane de lei: drepturi copii cu cerinţe educaţionale speciale din învăţământ de stat;

68,1 milioane de lei: stimulent educaţional copii grădiniţe.

III. Venituri proprii ale intituţiilor de învăţământ superior: 5.356 milioane de lei.

IV. Bugetele locale din venituri proprii: 4.205 milioane de lei, sume asigurate pentru finanţarea învăţământului preuniversitar.

Sumele prevăzute în buget asigură:

➢ plata salariilor personalului din învăţământ;

➢ cheltuielile cu bunuri şi servicii pentru funcţionarea unităţilor şi instituţiilor de învăţământ;

➢ plata burselor pentru elevi şi studenţi;

➢ plata transportului elevilor care nu sunt şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, cât şi plata transportului studenţilor;

➢ subvenţii cămine/cantine studenţeşti;

➢ finaţarea programelor din PNRR;

➢ cheltuieli de capital pentru unităţile/instituţiile din subordinea şi coordonarea Ministerului Educaţiei;

➢ finanţarea unităţilor şi instituţiilor din subordine/coordonare.

 

 

Mai multe articole despre:
ministerul sanatatii buget educatie pib scandal