Laurențiu Botin: Își face Doamne Doamne buletin de Iași?
Sărbătoarea din 14 octombrie, Sfânta Cuvioasă Parascheva, este pentru credincioșii din întreaga Moldovă la fel de importantă ca ziua de Paște sau Crăciun. Pentru mulți din aceștia, pelerinajul la moaștele Sfintei se pregătește tot anul. Cuminți, credincioșii își pun speranțele că și anul acesta Sfânta îi va ajuta cu sănătate, minunile așteptate fiind în sufletul fiecăruia. Acolo, unde filonul credinței este păstrat sacru și nealterat de influențe externe, interzicerea pelerinajului echivalează cu interzicerea speranței.
Pentru cei care vor să meargă la Sfânta, pregătirea, drumul, umila penitență de a sta la coadă în rugăciune șoptită, speranța devine astfel cel mai bun placebo, toate sunt ritualuri pe care orice credincios trebuie să le trăiască. Ce te faci însă când vezi că păcătosul 2020 îți spune că trebuie să stai acasă?
Inepții ca acele declarații că Sfânta e tot anul acolo și că de ce trebuie să te duci musai pe 14 octombrie sunt debitate de aceia care habar nu au ce încărcătură specială se simte peste tot acolo unde speranțele de bine a miilor de pelerini se întâlnesc. Știu, e Covid, se poate transmite, te poți îmbolnăvi, dar atrag umil atenția că se putea și altfel, chiar cu dublarea timpului de așteptare.
Acum nu știu ce decizii se vor mai lua la presiunea publică, scriu aceste rânduri într-o zi de duminică, habar nu am de unde mi-a venit îndemnul de a scrie despre asta, dar pot spune că în mintea multora restricțiile înseamnă finala lovitură. Pentru că, poporul suportă mult, sărăcie, ignoranță, batjocură, dar nu poate uita ușor singurul lucru care ia mai rămas nealterat.
Credința în divinitate. Iar aici, versus restricțiile Covid, oamenii vor înțelege că speranța le-a fost interzisă. Ceea ce, stimați diriguitori ai țării, se va vedea în viitorul apropiat. Repet, acel simplu Doamne Ajută spus de bunicul bunicului atunci când își scuipa în palme înainte de a pune mâna pe barda cu care spărgea lemne este cea mai frumoasă rugăciune, esența noastră ca popor. Acum, Doamne Doamne trebuie să-și facă buletin de Iași. Pentru că așa s-a decis, tot din grija față de poporul Său. Da, sărbătoarea o să treacă, gustul amar va rămâne. Nu-i nimic, Sfânta ne așteaptă și la anul, nu o să ne dojenească că în 2020 nu am fost la ea.
Sursa: realitateadinpmp.net