Laurențiu Botin: E jucat Bucureștiul? Se pare că da
Părerea mea este că un interes de a bloca o ascensiune politică importantă a dat peste cap alegerile la Capitală. Faptul că PNL și USR PLUS au gândit o alianță de conjunctură pentru a răsturna domnia PSD din cele 6 sectoare este doar o știre, șansele reale de a răsturna primarii în funcție sunt mici.
Hai sa analizăm. Orban anunță că Nicușor Dan, fondatorul USR, va fi candidatul susținut de liberali pentru Primăria Capitalei. Prima surpriză, liberalii merg cu un așa zis independent. Apoi, vreme de 2 luni, liberalii și cei ai lui Barna negociază de zor candidații la sectoare. PMP se zbate să fie luat în seamă, amenință cu Băsescu. Altă supriză, liberalii cedează, la prima vedere inexplicabil, sectorul în care ar fi putut câștiga lejer. PMP e lăsat în afara alianței. Mai mult, fițele lui Barna au dus la o împărțire ciudată a candidaților. Sectoarele 1, 2 și 4 ale USR, 3, 5 și 6, ale PNL. Cu înțelegere de viceprimari, câștig și aici USR. Bun, negocirea-i negociere, întrebarea e de ce a acceptat Orban să fie jucat de Barna. Și de ce, altă întrebare, PNL a ales candidați cu șanse mici la sectoarele negociate? Să fie oare o blocadă politică de mare anvergură contra lui Rareș Bogdan, cel care ar fi putut deveni un candidat cu șanse reale să o bată pe Firea? La prima vedere, doar sectorul 2 își va schimba primarul. Și nu e sigur dacă acesta va reveni alianței PNL-USR.
Onțanu, fostul primar, are șanse reale acolo. Și DC Popescu, alungatul de liberali, poate juca o carte. În rest, cumva, se pare că au acceptat înfrângerea. Ca să dai jos un primar în funcție ai nevoie de o emoție populară de mare anvergură. Această emulație este puțin probabilă acum, psihicul colectiv este măcinat de restricții, Covid.
Emoție va crea Băsescu, dacă va candida, dar nici el nu mai e ce a fost. Doar va rupe de la Nicușor Dan și de la drepta politică. Jocurile sunt făcute acum. Greșeala fatală nu mai poate fi reparată. No name la candidați, scuze Băcanu și Ciucu, încă nu aveți anvergura necesară, dreapta dezbinată, unii nu vor vota pentru ceilalți, stânga la putere cu toate instrumentele necesare, greu de ucis.
Și, uite așa s-a jucat Capitala. De ce? Unii spun că există o înțelegere transpartinică, alții afirmă că s-a minimalizat o pierdere politică. Chiar dacă pierde Capitala, Orban va trece de criza politică creată. În plus, vin parlamentarele, locul unde examenul este infinit mai important. Poate, eșecul din împreunarea cu USR va duce și la găsirea unui vinovat de serviciu, Barna. Cu această manevră, pe termen mediu, Orban și-a asigurat scaunul de șef. Bref, la cum stau acum lucrurile, Bucureștiul e jucat.