Iulian Leca: Golful lui Iohannis. Un extraterestru în acțiune
Klaus Iohannis a intrat într-o nouă etapă a celui de-al doilea său mandat la Cotroceni. De câteva săptămâni, de când războiul din PNL s-a radicalizat și președintele a pariat încăpățânat pe un cal mort, o schimbare majoră a survenit în spațiul public românesc.
Președintele Iohannis a ajuns să fie criticat și certat de aproape toată lumea mai puțin de Florin Cîțu și membrii #echipeicâștigătoare care se pregătește să sărbătorească deja victoria de la Congresul de pe 25 septembrie. Această turnură majoră a forțelor politice plus reacția vehementă a tot mai multor voci împotriva lui Klaus Iohannis sunt elemente noi care modifică radical jocul politic național.
USR-PLUS dă în președinte cum prinde ocazia fiind și tot mai furioși la gândul că este posibil să fi pierdut guvernarea pentru următorii trei ani. Ludovic Orban transmite mesaje tot mai agresive și critice la adresa lui Klaus Iohannis, așa cum mii și mii de utilizatori au declanșat un festival al înjurăturilor pe pagina oficială de facebook a președintelui.
O mulțime de analiști care până acum obișnuiau să-l perie și să-l susțină necondiționat pe președinte nu au mai găsit înțelegere în ultimele zile și au declanșat un atac aproape sincron la porțile palatului prezidențial.
În esență, majoritatea dezamăgiților sunt furioși că Klaus Iohannis merge atât de departe cu susținerea lui Florin Cîțu încât pune în pericol nu doar stabilitatea politică a ultimilor ani petrecuți la Cotroceni, dar mai grav însăși fragilul echilibru economic și social.
Furia criticilor vine nu din faptul că președintele și-a depășit de această dată grav limitele constituționale ale mandatului, ci din durerea că alegerea sa pentru Florin Cîțu va fi plătită cu vârf și îndesat de toată lumea întrucât este atât de proastă și greșită, atât de mult împotriva tuturor principiilor trâmbițate până acum de tabăra sa încât nimeni nu vrea să fie părtaș la acest joc irațional.
Singurătatea politică în care se plasează Klaus Iohannis și "echipa câștigătoare" din PNL este cea mai riscantă strategie politică din ultimii 15 ani. Consecințele ei în timp sunt greu de prevăzut însă are premise atât de proaste încât e posibil să se transforme peste cateva luni într-o adevărată catastrofă.
Și pentru că în România viața poate să capete accente absurde și ironice extreme situația politică în care s-a vârât președintele de bună voie și nesilit de nimeni este întrecută doar de gafa monumentală cu golful. Deși ieșirea la golf a lui Ioahannis ne spune cât de rupt de realitate este președintele ea exprimă în același timp perfect și cât de desprins a ajuns față de tot ce mișcă în jurul său.
„Mă bucur să întâlnesc aici atâția oameni pasionați de golf, un sport care nu este deloc exclusivist și care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, de a face mișcare, mai ales în acest context pandemic care face dificilă practicarea multor sporturi. Golful se poate practica la orice vârstă și încurajez pe cât mai mulți să descopere acest frumos sport care oferă multe satisfacții", spune Klaus Iohannis de pe un teren de golf cât se poate de exclusivist.
Dacă ar fi să ne batem capul și să luăm în serios cuvintele președintelui ar trebui să iventăm universuri paralele pentru a găsi sensul acestor idei. Poate doar acolo practicarea golfului nu este deloc exclusivistă și este făcută de toată lumea, de la copii până la pensionari octogenari pasionați să țintească în găuri.
În fapt, singura întrebare decentă este cum poate un om, orice om, darămite un președinte de țară săracă și cu oameni și mai săraci, să pronunțe aceste cuvinte în ordinea în care a făcut-o fără să își dea seama de ce prostie enormă rostește?
Sau poate că Iohannis chiar este atât de convins și crede sincer în aceste idei. În acest caz, președintele ar face bine să își schimbe toți consilierii și să se reinventeze urgent pentru că trendul pe care a intrat acum îl va duce în situații mult mai umilitoare decât aceste scăpari din lumea golfului său.
Și nici nu trebuie să se ajungă la suspendare, ci va fi de ajuns să vedem cum în acest ritm întreaga clasă politică actuală va colapsa din cauza propriilor greșeli, complicități și vinovății.