Dan Vasile Mihale: Iohannis a pierdut cheia anticipatelor în curtea PSD
Decizia PSD de a boicota învestirea Guvernului Orban II a dat peste cap socotelile de la Cotroceni. Aflat la Bruxelles, unde se discută bugetul multianual european, Iohannis s-a declarat surprins de atitudinea PSD-ului, pe care a calificat-o ,,cel puțin ciudată’’, și i-a invitat pe social-democrați să își reconsidere punctul de vedere. Hilară și penibilă situație!
Iohannis a pierdut cheia anticipatelor în curtea PSD, iar acum îi roagă pe social-democrați să-i deschidă poarta. Uriașă gafă. PSD poate menține, prin diverse tertipuri, guvernul interimar al PNL până la toamnă și atunci alegerile parlamentare vor avea loc la termen.
Dacă a fost blat în prima fază și, probabil, că a fost, Iohannis și PNL se văd, acum, în situația de a motiva PSD-ul să-i trîntească guvernele Orban II și III și să accepte ideea anticipatelor simultan cu organizarea alegerilor locale, sau la scurt timp după consumarea acestora, deoarece o decizie a CCR predeve că ambele tururi de scrutin nu se pot desfășura în aceeași zi.
Chiar niciunul dintre strategii președintelui nu a anticipat acest scenariu? Greu de crezut. Este mai verosimilă varianta că președintele Iohannis, devenit peste noapte extrem de jucător, nu mai acceptă sfaturi. Am tot întrebat, și în stânga și în dreapta, ce strategie are președintele Iohannis privind anticipatele și toată lumea a ridicat din umeri. Nici scopul declarat al demersului (câștigarea majorității în Parlament) nu mai poate fi scuzat, în condițiile în care România a intrat deja într-o criză politică fără precedent.
Povestea cu anticipatete, care se dovedește extrem de neserioasă, supune PNL, aflat încă la guvernare într-o formulă cu puteri limitate, la o erodare absurdă, în condițiile în care este încă favorit în sondaje. Atacurile vin, în rafală, din toate părțile. Și nu atacă numai dușmanul tradițional PSD, ci și USR. Nici Iohannis nu mai este cruțat, după ce a semnat decretele de numirea a doi șefi de parchete generale fără avizul CSM.
Asumarea fostului PSD-ist Chirica la Primăria Iași de către PNL a tensionat și mai mult relația cu USR, care strigă zilnic: un nou blat.
Și pentru că tot a venit vorba de blat, scenariu pe care atât PNL, cât și PSD îl infirmă, dacă nu a fost blat de ce este ,,ciudată’’ atitudinea PSD de a boicota învestirea Guvernului Orban II? Este absolut firesc ca social-democrații să-și folosească tot arsenalul politic din dotare ca să își învingă adversarul. PSD nu are nicio grabă cu anticipatele, iar jocul pe care îl face este constituțional.
După cum s-au așezat lucrurile, problema pare să fie alta: cineva s-a răzgândit în timpul jocului, iar altcineva a căzut în capcană.
Pentru acest joc, nu foarte orientat, va deconta, în final, doar PNL. Orban va ieși din scenă șifonat, dar în postura de victimă a unui joc politic la care a fost părtaș captiv, iar președintele Iohannis va da vina tot pe PSD, care este vinovatul de serviciu.