MENIU

Constantin Rudnițchi: Băncile chinezești „spală” bani, economia globală așteaptă să se redeschidă fabricile

Trebuie să recunoaștem că epidemia de virus din China a adus cu ea o serie de situații inedite, unele nemaiîntâlnite în istoria recentă. Astfel, într-o provincie chineză atinsă de epidemie a fost decretată stare de necesitate, ceea ce înseamnă că, timp de 14 zile, populația nu va avea dreptul să iasă din case, persoanele care nu respectă regula riscând să fie arestate.

A făcut deja istorie momentul în care o femeie era somată prin intermediul unei drone să se întoarcă acasă, pentru că ieșise în stradă fără să aibă mască protectoare.

La fel, construirea unui spital de campanie în câteva zile poate fi considerată o performanță. Ieri, a mai apărut o măsură cât se poate de inedită și anume banca centrală a anunțat că băncile comerciale vor „spăla” banii. Metoda de curățare va fi prin prin lumină ultravioletă sau prin temperaturi ridicate urmând ca apoi numerarul să fie depozitat între 7 și 14 zile, după care banii vor fi puși în circulație.

Banii care provin din zone puternic atinse de epidemie vor fi, cel mai probabil, distruși. Totodată, banca centrală va tipări bancnote și monede noi, neinfectate. Din cu totul alt registru sunt miliardele de yuani injectați pe piață de banca centrală a Chinei cu scopul de a oferi lichiditate și încredere pieței de capital.

De asemenea, China și alte câteva state atinse de epidemie au anunțat că iau în calcul aplicarea unui pachet fiscal de stimulare a economiei. După cum se poate vedea, statele au scos în luptă „muniția” care să ajute economia să nu se contracteze. Miza este, de altfel, extrem de mare și anume evitarea recesiunii.

Chiar dacă România pare mai puțin expusă efectelor economice ale epidemiei, situația se poate complica. Deja, economia locală începe să sufere din cauza întârzierii sau chiar întreruperii aprovizionării cu piese, subansamable sau componente din China. O bună parte din aceste produse sunt încorporate în mărfuri care sunt exportate spre Europa de Vest.

În această situație, companiile românești au două variante: fie își anunță beneficiarii că nu pot livra la timp comanda, fie încearcă să cumpere de pe alte piețe produsele care întârzie din China. Bineînțeles, la alt preț.

Nicio soluție nu este suficient de bună. Riscurile sunt de a rata contractul sau de a scădea până aproape de zero rata profitului (în cazul în care se vor aproviziona din alte zone economice). Dacă blocajul de aprovizionare se va prelungi, companiile de românești care sunt dependente de importuri din China ar putea să aibă probleme mari. De exemplu, mica industrie a reparațiilor de calculatoare începe să aibă probleme mari, pentru că firmele nu mai au piese de schimb.

Înmulțiți exponențial ce se întâmplă cu economia românească pentru a înțelege prin ce ar putea să treacă industria auto mondială. Provincia chineză Hubei, atinsă de epidemie, concentrează 7% din producția auto a țării. În această zonă se află atât mari producători auto, cât și subcontactori auto. Din cauza virusului, o bună parte din fabrici sunt închise, iar redeschiderea lor ar urma să aibă loc în următoarea perioadă. China are o cotă de piață de 40% din producția mondială auto, ceea ce face să existe riscul să se blocheze liniile de producție din întreaga lume.

Există, însă, și optimiști care cred că producția în China se va relua foarte curând la întreaga capacitate. Vom vedea dacă optimismul se va dovedi realist.