Vești proaste! Alternativa la gazele rusești va rămâne o opțiune scumpă
Renunțarea la dependența Europei de gazele rusești este o opțiune scumpă. Statele Uniunii Europene se luptă pentru gazele naturale lichefiate cu alte țări din Asia, iar asta înseamnă că prețurilor vor rămâne la valori ridicate, susține cel mai mare producător independent de gaze din Australia.
„În urma invaziei, vedem că lumea încearcă să renunţe la hidrocarburile din Rusia, ceea ce înseamnă că cererea de gaze naturale lichefiate din locuri ca Australia este în creştere”, a afirmat directorul general al Woodside, Meg O\"Neill.
„Ne aşteptăm ca preţurile să rămână la un nivel ridicat anul viitor, poate şi în următorii ani, în condiţiile în care lumea încearcă să reechilibreze livrarea şi furnizarea de gaze”, le-a spus jurnaliştilor O\"Neill, în marja conferinţei globale dedicată gazelor.
Piaţa globală a gazelor naturale lichefiate era deja sub presiune înaintea invaziei, din cauza lipsei investiţiilor din ultimii ani, a explicat şeful Woodside.
Oficialul a adăugat: "Am adoptat anul trecut o decizie de investiţii în proiectul nostru Scarborough, dar acele volume nu vor ajunge pe piaţă până în 2026, deci cred că va urma o perioadă dificilă".
Woodside deţine 100% din proiectul Scarborough în urma fuziunii cu divizia petrolieră a BHP Group, iar săptămâna trecută O\"Neill declara că Woodside are indicii că firmele sunt interesate de preluarea unei participaţii în proiect.
Statele din Europa caută noi surse de gaze şi petrol, în urma invaziei Rusiei din 24 februarie. UE a promis reducerea importurilor de gaze ruseşti cu două treimi până la finalul anului şi a propus interzicerea tuturor importurilor de petrol din Rusia. Ţara a furnizat în 2021 aproximativ o treime din gazul consumat de UE.
Meg O\"Neill declara luna aceasta că va mai dura până când europenii nu vor mai fi dependenţi de petrolul şi gazul rusesc, dar odată ce vor reuşi nu vor reveni la combustibilii din Rusia.
Producătorii de gaze naturale lichefiate din Australia se vor confrunta cu o cerere ridicată din partea statelor din estul Asiei, în urma ajustării lanţurilor globale de aprovizionare la interdicţiile aplicate Rusiei, a declarat şeful Woodside.
Oficialul susţine că ar fi mai uşor să fie realocat cărbunele şi petrolul decât GNL către diferite pieţe, ca răspuns la tensiunile geopolitice, gazele naturale lichefiate fiind mai dificil de transportat pe distanţe lungi. Aceasta înseamnă că gazele naturale lichefiate din Australia nu vor înlocui gazele ruseşti în Europa. În schimb, producătorii de GNL situaţi mai aproape de Europa, inclusiv Qatar şi SUA, vor redirecţiona gaze în regiune din Asia, astfel încât cererea din Asia pentru gazele naturale lichefiate din Australia va creşte.