Valabilitatea polițelor RCA de la Euroins ar putea fi prelungită. Ce înseamnă pentru șoferi?
Valabilitatea polițelor RCA încheiate la Euroins ar putea fi prelungită, pentru că șoferii nu și-au manifestat voința de a le denunța, adică de a renunța la contract. Până acum au fost contabilizate circa 63.000 de cereri, dintr-un total de circa 2,8 milioane. Polițele companiei de asigurări aflate în faliment ar fi urmat să expire pe 8 septembrie.
În acest sens, ASF a propus prelungirea termenului cu 3 luni. Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect în acest sens.
Prin proiect se reglementează faptul că, pentru poliţele de asigurare/reasigurare, termenele de încetare de drept de 90 de zile, respectiv de 150 de zile se prelungesc cu 90 de zile, conform hotnews.ro.
„Necesitatea adoptării proiectului de act normativ sub forma unei ordonanțe de urgență este justificată de împrejurările excepționale generate de existența unui număr extrem de mare de asigurați care dețin polițe de asigurare în special asigurări obligatorii de răspundere civilă auto RCA încheiate cu societatea de asigurare la care a fost deschisă procedura de faliment.
Efectele falimentelor City și Euroins: Managementul FGA trimite spre prăpastie o industrie întreagă
Luarea acestei măsuri în regim de urgență se impune pentru a se asigura o protecție reală a contractanților și beneficiarilor de asigurări, în considerarea faptului că există riscul ca, în actuala conjunctură, gradul de cuprindere în asigurare a parcului național auto să scadă în mod semnificativ”, se arată în nota de fundamentare.
Euroins avea 2,8 milioane de polițe RCA în vigoare la data de 17 martie 2023. Atunci ASF i-a declarat insolvența și i-a retras autorizația de funcționare.
Surse din ASF au precizat recent că „la data de 19 iulie 2023 erau în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de Euroins, respectiv 25% din totalul celor peste 7,2 milioane de polițe RCA în vigoare, potrivit datelor raportate la ASF de către Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR)”.