Unitatea 1 de la Cernavodă, sincronizată la Sistemul Energetic Naţional. Anunțul reprezentanților companiei
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional, duminică seara, după realizarea activităţilor de ajustare, informează Nuclearelectrica într-un comunicat transmis luni Bursei de la Bucureşti.
Potrivit Nuclearelectrica, oprirea controlată a Unităţii 1 CNE Cernavodă şi realizarea activităţilor de ajustare s-au realizat conform procedurilor aplicabile în astfel de situaţii, oprirea fiind necesară pentru a permite personalului centralei să realizeze activităţile de ajustare.
"Desfăşurarea activităţilor de ajustare nu a avut impact asupra securităţii nucleare, mediului, personalului sau populaţiei", se mai arată în documentul citat.
Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din România, contribuie cu aproximativ 20% energie nucleară la producţia totală de energie, prin exploatarea celor două unităţi Candu, Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. În acelaşi timp, Nuclearelectrica contribuie cu 33% la producţia totală de energie fără emisii de CO2 din România, mai arată sursa citată.