MENIU

Un EXPERT în energie explică. Tertipul prin care companiile din energie pot exporta toată producția de gaze

Comisia Europeană: NU este niciun RISC de criză a gazelor la iarnă în UE. România este un caz atipic

Un expert în energie a declarat, în emisiunea „Culisele Statului Paralel”, că nimeni nu oprește nicio companie din România să vândă tot gazul în afara țării. Legea off shore obligă să se livreze în stocurile din rezerva de stat, depozite în care pot fi înmagazinate gaze pentru doar două ore de consum.  

Dian Popescu spune că mult dezbătuta Lege offshore nu are niciun punct care stipulează că sunt obligate să vândă gazele extrase în primul rând pe piața authoton, iar mai apoi să le dea la export.

„Rareș Bogdan a vrut un răspuns, l-a primit, dar nu știu ce a rezolvat și pe cine mulțumește. Compania Engie a spus că nu toate gazele extrase de BlackSea Oil Gas vor ajunge să fie comercializate la export. Engie și-a asumat responsabiltatea. Rareș Bogdan s-a interesat și a spus corect. Engie a spus că au plătit în avans, pe 3 ani. Legea off shore le permite să vândă oricân, oriunde. Legea spune clar că cel care cumpără gazele nu are niciufel de obligație. Singura obligativitate este de a asigura gaze pentru rezerva de stat. Problema este că această rezerv de stat este de dimensiuni infime. Acolo se pot înmagazina gaze naturale pentru 2 ore!”, a declarat Dian Popescu. 

Eurodeputatul liberal Rareș Bogdan a declarat că este mâhnit că gazul care este extras de la Black Sea Oil & Gas – primul gaz din platforma continentală – a fost deja contractat de grupul Engie pe trei ani, ceea ce este, în opinia sa, este o problemă care contravine legii în România.

Rareș Bogdan spune că există o lege extrem de clară, iar prioritatea o are statul român și doar dacă statul român refuză, atunci  gazul respectiv poate intra pe piața internațională.

„Mă supără sau sunt profund mâhnit că acest gaz care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe trei ani, ceea ce este o chestiune care contravine legii în România, pentru că, în mod normal, gazul respectiv pot să îl export la un jucător european doar după ce în țara respectivă ți se dă hârtie, ți se dă hotărâre că refuză gazul”, a spus Rareș Bogdan.

El a mai adăugat că, prima dată, Black Sea Oil & Gas trebuia să ofere  gazul respectiv Transgazului, Romgazului, Ministerului Energiei și dacă aceștia refuzau, abia apoi putea să facă contract cu grupul Engie sau cu altcineva.