Șef din CNAIR, mii de ore pontate deși era în concediu de odihnă
Situație scandaloasă în județul Iași! În jumătate de an, Ovidiu Laicu, șeful Regionalei de Drumuri Naționale, și-a pontat și aprobat plata a peste 1.200 de ore de mobilizare. Asta deși în același timp figura cu ore suplimentare lucrate în weekend, în timpul săptămânii sau chiar în concediul de odihnă!
Șefii CNAIR l-au prins târziu, iar Ovidiu Laicu a fost sancționat doar cu diminuarea salariului cu 10% pentru câteva pontaje ilegale din luna decembrie a anului 2022.
Potrivit presei locale, șeful Regionalei de Drumuri Naționale ar fi fugit luni la rând de confruntarea cu comisia de disciplină, pe motiv că avea programul foarte aglomerat sau susținea că avea probleme de sănătate pentru care a intrat în concediu medical.
Așa s-a ajuns ca pentru abaterile din lunile anterioare să intervină prescripția.