România începe anul 2022 cu aproape 2 miliarde de euro în visterie. Banii sunt veniți prin PNRR
Încă 1,9 miliarde de euro vor intra, în primele zile ale anului 2022, în contul statului român, reprezentând prefinanţarea din împrumutul acordat României, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), după ce au fost atinse ţintele şi jaloanele aferente lui 2021.
În luna decembrie, Comisia Europeană a demarat prima misiune oficială pentru monitorizarea jaloanelor şi ţintelor asumate de România în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în cadrul căruia MIPE, împreună cu coordonatorii de reforme şi investiţii, a prezentat stadiul îndeplinirii obiectivelor, atât pentru anul 2021, cât şi pentru primele două trimestre din 2022.
La începutul anului 2022, în contul statului român vor intra încă 1,9 miliarde de euro, reprezentând prefinanţarea din împrumutul acordat României. Pentru primul trimestru al anului viitor, din perspectiva PNRR, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene are ca priorităţi: semnarea acordurilor de finanţare cu ministerele de linie, astfel încât investiţiile să fie lansate; finalizarea negocierilor cu Comisia Europeană pentru aranjamentele de tip operaţional, esenţiale în procesul de monitorizare şi aprobare a viitoarelor cereri de plată; pregătirea şi depunerea primei cereri de plată.
Unde se vor duce banii
În anul 2022, printre cele mai importante investiţii finanţate prin PNRR care vor fi pregătite şi demarate în prima parte a anului, din componenta de grant, se vor regăsi: dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti, centre comunitare integrate; infrastructură spitalicească nouă şi/sau modernizată, echipamente/dotări; campania naţională de împădurire şi reîmpădurire, inclusiv păduri urbane; crearea de noi capacităţi de producţie de energie electrică din surse regenerabile; implementarea infrastructurii de cloud guvernamental; asigurarea infrastructurii pentru transportul verde - înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public; modernizarea secţiunilor de cale ferată aprobate şi achiziţie de material rulant; construirea, echiparea şi operaţionalizarea de creşe; dezvoltarea a 10 consorţii regionale şi dezvoltarea şi dotarea a 10 campusuri profesionale integrate; crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii aflaţi în risc de separare; reabilitarea, renovarea şi dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi; creşterea capacităţii organizaţiilor societăţii civile de stimulare a cetăţeniei active.
Autostrăzi și bani băgați în metroul din București și Cluj
În ceea ce priveşte componenta de împrumut, în prima parte a anului 2022 vor fi demarate investiţii din următoarele categorii: construcţia infrastructurii rutiere secţiuni A1, A7, A8; dezvoltarea reţelei de transport cu metroul în municipiile Bucureşti şi Cluj-Napoca; asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial; extinderea sistemelor de apă şi canalizare, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene; construirea de locuinţe pentru tineri şi pentru specialişti din sănătate şi învăţământ; infrastructura de distribuţie a gazelor din surse regenerabile (utilizând gazele naturale în combinaţie cu hidrogenul verde ca măsură tranzitorie), precum şi capacităţile de producţie a hidrogenului verde şi/sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice; înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar, construirea de insule ecologice digitalizate, centre integrate de colectare prin aport voluntar destinate aglomerărilor urbane, construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor; dezvoltarea lanţului industrial de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare) şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice; reconstrucţia habitatelor de pajişti în ariile naturale protejate; decolmatarea lacurilor Uzlina şi Fortuna din Delta Dunării pentru reducerea eutrofizării şi menţinerea diversităţii biologice; achiziţionarea de echipamente de monitorizare a calităţii aerului, radioactivităţii şi zgomotului pentru Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, echipamente de monitorizare şi control pentru Garda Naţională de Mediu; schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţa în clădiri rezidenţiale multifamiliale şi clădiri publice; instrumente financiare pentru sectorul privat; dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activităţi de cercetare, dezvoltare şi inovare.