România ar putea fi obligată să cumpere cele 28 de milioane de doze de vaccin Pfizer
În timp ce România ar putea fi obligată să cumpere cele 28 de milioane de doze de vaccin contractate în perioada pandemiei dacă pierde procesul cu Pfizer, angajații din finanțe vor avea salarii mai mari. Este vorba despre cei din direcția juridică ce se vor ocupa de acest caz, iar cele 10 persoane ar putea avea salarii mai mari cu 50%. Între timp, milioane de doze expiră în depozite pentru că România nu a reușit să le vândă sau să le doneze și le distruge, un process care costă, însă nimeni nu știe suma exactă.
Proiectul de OUG pregătit de Ministerul Finanțelor prevede că instituția poate reprezenta România în dosarul deschis în Belgia de către furnizorul de vaccinuri anticovid Pfizer, potrivit Realitatea Plus.
În schimb, având în vedere complexitatea dosarului, până la 10 angajați ai MF vor beneficia de majorarea cu 50% a salariului de bază.
De asemenea, OUG propune instituirea obligației persoanelor care au îndeplinit sau îndeplinesc anumite atribuții în cadrul instituțiilor și autorităților publice care au gestionat achiziționarea vacciurilor anti-COVID, inclusiv demnitarii, să participe la întâlnirile solicitate de avocații care asigură reprezentarea juridică.