MENIU

Război economic între China și UE. Mașini electrice vs. coniac

Cresc diferendele economice între UE și China. Foto/Profimedia

Disputele pe teme economice între China și Uniunea Europeană sunt departe de a se fi terminat. Europenii acuză statul asiatic de practici neconcurențiale prin acordarea de bonusuri pentru producătorii de automobile electrice, care au invadat piața europeană. În schimb, chinezii anunță lansarea unei anchete antidumping privind coniacul importat din UE.

Ministerul Comerţului din China a anunţat, vineri, lansarea unei anchete antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), pe fondul intensificării tensiunilor dintre Beijing şi Bruxelles, transmit Bloomberg şi Reuters.

Investigaţia vine în urma unei plângeri depuse de Asociaţia chineză de băuturi alcoolice în numele industriei interne de coniac. Ancheta se va concentra pe coniacul din UE care este importat în China în recipiente mai mici de 200 de litri, a precizat Ministerul Comerţului, fără a da publicităţii numele companiilor.

Decizia vine la câteva luni după ce UE a lansat o anchetă privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice, în încercarea de a stopa importurile ieftine care au inundat piaţa auto europeană. De asemenea, în decembrie blocul comunitar a lansat o anchetă antidumping privind importurile de biodiesel din China.

"China indică Europei cum ar putea arăta represaliile dacă sunt impuse taxe vamale la vehiculele electrice chinezeşti", susţine Noah Barkin, consilier principal la Rhodium Group. "Această mişcare ar afecta cel mai mult ţările producătoare de vin, cum ar fi Franţa, şi probabil nu este o coincidenţă. Guvernul francez a fost cel mai puternic susţinător al anchetei UE privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice", a declarat Barkin.

Companiile franceze Remy Cointreau, Pernod Ricard şi LVMH vând coniac în China (mărcile Remy Martin, Martell şi Hennessy). China reprezintă o piaţă majoră pentru toate mărcile de coniac, care sunt afectate de scăderea cererii în SUA.

La Bursa de la Paris, acţiunile Remy Cointre au au scăzut, vineri dimineaţă, cu 9,2%, iar titlurile Pernod Ricard înregistrau un declin de 5,8%.

În primele 11 luni din 2023, China a importat băuturi spirtoase din vin distilat din struguri în valoare de 1,57 miliarde de dolari, iar 99% din produse sunt din Franţa, conform datelor autorităţii vamale din China analizate de Bloomberg.