Profetul Apocalipsei, previziuni șocante: Pregătiți-vă pentru o criză fatală. Băncile sunt aproape de colaps!
Vin cele mai negre previziuni de la Nouriel Roubini, celebrul economist care a prezis criza din 2008, poreclit și "doctorul dezastrelor". Analistul avertizează întreaga lume să se pregătească de o criză financiară și vorbește despre o buclă fatală în economie. Asta deși autoritățile dau asigurări că ne revenim și că până la finalul anului vom avea o inflație de doar o cifră.
O recesiune severă este singurul lucru care poate tempera creșterea prețurilor și a salariilor, dar va face criza datoriilor mai severă și, la rândul său, va duce la o scădere economică și mai profundă.
Sunt explicațiile date de Profetul Apocalipsei, așa cum mai este numit Nouriel Roubini, economistul care a prevestit criza financiară din 2008.
Specialistul avertizează că urmează o nouă criză și că economia se îndreaptă rapid spre o „buclă fatală”, declanșată de trei factori principali: inflația ridicată, datoriile care se adâncesc tot mai mult și instabilitatea financiară.
Inflația și îndatorarea se alimentează reciproc, spune Roubini, astfel că situația se va înrăutăți pe măsură ce ele persistă. Soluția este și mai complicată.
Ca să scadă inflația, băncile centrale trebuie să crească rata dobânzii, iar ca să scadă datoriile trebuie să scadă rata dobânzii. Două măsuri care, deși necesare, nu pot fi aplicate simultan.
Economistul spune că prăbușirea băncilor americane nu a făcut decât să agraveze situația și avertizează că bursele se vor prăbuși cu 30 de procente, în perioada următoare.