Parchetul European, anchetă penală la Curtea de Conturi
În baza unor investigații, Parchetul European (EPPO) a deschis un dosar penal, fiind implicit inițiată ancheta penală, care vizează Proiectul desfășurat la nivelul Curții de Conturi intitulat ”SAI pentru cetățean”.
Proiectul ”SAI pentru cetățean” a fost derulat sub bagheta magică a domnului Busuioc Mihai – președintele Curții de Conturi, care a implicat în acest proiect, fără un proces transparent de selecție, persoane din anturajul său, în special consilierii săi personali, care nu au experiența și expertiza necesară în activitatea specifică Curții de Conturi, atrage atenția snaper.ro.
Totuși, elocventă este maniera în care, la adăpostul acestui proiect, contrar obiectului și subiectului său (cetățeanul), s-a procedat în fapt la diminuarea considerabilă a rolului, puterii și atribuțiilor Curții de Conturi contrar așteptărilor societății actuale, a legislației și chiar contrar declarațiilor de la ”Lima” și ”Mexico City”, asumate și de România, declarații care stabilesc liniile directoare în ceea ce privește auditul public extern, mai menționează sursa citată.