MENIU

Modificare majoră la taxe și impozite. Ce se întâmplă cu sistemul e-Factura

Modificări la taxe și impozite. Foto/Profimedia

Consiliul Național pentru IMM anunță că, după discuțiile cu premierul Ciolacu, Ministerul Finanțelor va dezvolta o nouă aplicație la sistemul e-Factura.

Printre altele, reprezentanții CNIPMMR au discutat, în cadrul întâlnirii de la Guvern, despre impactul noilor modificări fiscale asupra antreprenorilor români și sistemul național RO e-Factura.

Conform CNIPMMR, în cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte precum

  1. Impactul noilor măsuri fiscale asupra antreprenorilor la o lună de la punerea în aplicare și posibilitatea de îmbunătățire a unor aspecte ce țin de implementarea e-factură și impozitarea microîntreprinderilor;
  2. Susținerea transportatorilor prin adoptarea măsurilor în domeniul fiscal;
  3. Îmbunătățirea Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe;
  4. Reanalizarea prevederilor legale care reglementează obținerea autorizației de securitate la incendiu;
  5. Eliminarea accizei din calculul valorii cifrei de afaceri pentru sectorul distribuției de bunuri și energie;
  6. Eliminarea despăgubirii în regie proprie acordată în baza polițelor CASCO și RCA pentru accidente rutiere fără victime deoarece prin aceasta se susține munca nefiscalizată în domeniul service-urilor auto.

În urma analizării și dezbaterii fiecărui subiect, cele două părți participante la întâlnire au convenit următoarele:

  1. Ministerul Finanțelor va dezvolta o aplicație mobilă pentru sistemul e-Factura;
  2. ANAF va implica mediul de afaceri în elaborarea normelor privind aplicarea impozitului pe micro întreprinderi și va clarifica modul de încadrare în categoria micro întreprinderilor plătitoare de impozit pe venit raportat la modificările introduse prin OUG 115/2023;
  3. Pentru domeniul transporturi: în această săptămână va fi adoptat un act normativ prin care se va subvenționa acciza la motorină; se va stabili o perioadă de testare a sistemului e-transport astfel încât să fie remediate erorile de funcționare; se va analiza posibilitatea deducerii din impozit a costurilor generate de achiziția de echipamente pentru aplicarea noilor sisteme (e-transport, e-factură);
  4. Se va analiza posibilitatea evidențierii separate pe factură a accizei astfel încât aceasta sa nu influențeze calculul cifrei de afaceri pentru distribuitorii de bunuri și energie;
  5. Se vor iniția grupuri de lucru pentru modificarea legislației în domeniul drepturilor de autor, privind clarificarea modalității de plată a remunerației cuvenite artiștilor, în domeniul obținerii autorizației de securitate la incendiu și în domeniul RCA astfel încât orice despăgubire acordată pentru reparația unui autovehicul să fie acordată doar în baza unei facturi fiscale.

În prezent, nu se aplică amenzi pentru neîncărcarea facturilor în sistemul RO e-Factura până pe 31 martie 2024, dar antreprenorii IMM vor prelungirea acestei perioade de grație până la finalul anului 2024.