Leul, în cădere liberă. Euro a atins un nou maxim istoric
Leul s-a depreciat, miercuri, cu 0,21 bani faţă de euro (0,04%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8768 lei/euro. Marți, BNR a cotat euro la 4,8747 de lei.
Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8731 şi 4,8804 de lei pentru un euro.
Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,0341 lei, în scădere cu 1,94 de bani (-0,48%), faţă de cursul de marţi, respectiv 4,0535 lei/dolar.
De asemenea, moneda naţională s-a apreciat şi faţă de francul elveţian, cu 1,13 bani (-0,25%). Astfel, miercuri, cotaţia francului a ajuns la 4,4048 lei, comparativ cu 4,4161 lei marţi.
Aurul s-a ieftinit cu 1,6 lei (-0,70%), până la 223,8538 de lei, de la 225,4539 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.
Mai multe articole despre: