Dolarul american, mai scump ca euro. Care vor fi efectele asupra economiei Românești
Dolarul american a depășit moneda unică european, pentru prima oară de la lansarea acesteia pe piață. Printre efectele anunțate de economiști pot fi scumpirea carburanților, dar și a inflației, penste prognozele analiștilor.
Printre consecinţele deprecierii leului românesc raportat la dolarul american el menţionat perspectivele de ajustare a deficitului balanţei comerciale cu bunuri cu ţările din afara Uniunii Europene.
"În acest context, atragem atenţia cu privire la intensificarea deficitului comercial cu bunuri cu ţările din afara UE, cu 75,9% an/an la 0,9 miliarde euro în iunie, respectiv cu 74,1% an/an la 5,35 miliarde euro în semestrul I 2022. Pe de altă parte, importurile de petrol sunt denominate în dolari, iar aprecierea dolarului ar putea determina creşterea facturilor la carburanţi în perioada imediat următoare", a declarat Andrei Rădulescu.
"Posibile efecte ale unui dolar mai puternic, caeteris paribus, asupra economiei româneşti: costuri mai mari pentru importurile de materii prime cotate pe pieţele internaţionale în dolari, deci o inflaţie importată mai ridicată; adâncirea deficitului comercial şi a deficitului de cont curent, care ar putea pune presiuni suplimentare de depreciere asupra monedei naţionale, în general, un dolar mai puternic pune presiuni de devalorizare asupra monedelor ţărilor emergente; costuri mai mari de rambursare a datoriei publice şi creşterea datoriei publice (care include şi împrumuturi în dolari) raportată la Produsul Intern Brut (exprimat în lei)", a spus Ciprian Dascălu.
Dolarul american este mai scump în raport cu leul comparativ cu moneda europeană, în condiţiile în care cursul afişat marţi de banca centrală a indicat 4,9225 lei pentru un dolar, faţă de 4,8851 de lei pentru un euro.