Dobânzi astronomice, la unele instituții de credit. Protecția Consumatorilor cere guvernanților să le plafoneze
Agenția Natională pentru Protecția Consumatorilor cere guvernaților să plafoneze dobânzile. Asta pentru că din ce în ce mai mulți români nu își mai pot permite să-și plătească ratele. ANPC atrage atenția că pentru un credit de un an în valoare de 10.000 de lei, oamenii pot ajunge să plătească de 7 ori mai mult din cauza dobânzilor practicate de bancheri. Un apel în acest sens a fost făcut și de Fondul Monetar Internațional.
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că sunt necesare măsuri legislative care să sprijine persoanele cu credite garantate cu un bun imobil, el menţionând măsurile de plafonare a dobânzilor/DAE. Anghel a prezentat şi valorile DAE practicate de mai multe firme, aceasta ajungând chiar la 69.467,57%.
„ATENȚIE: în contextul în care, pe parcursul derulării unui contract de credit garantat cu un bun imobil, consumatorii întâmpină dificultăți economico-financiare ce pot apărea atat din cauza variatiei dobanzii sau a cursului de schimb valutar, dar si ca urmare a unor aspecte neprevăzute sunt astfel necesare masuri legislative care se vină in sprijinul consumatorilor cum ar fi masurile de plafonare a dobanzilor/DAE si aici va pot arata cateva exemple de costuri pe care operatorii economici le practica astazi pe piata si anume:
1. HORA CREDIT - Dobanda Anuala Efectiva (DAE) - 69.467,57%. !!!!
" In cadrul liniei de credit de 364 zile, împrumutantului i se acordă suma de bani cu 0% dobândă pentru primele 7 zile iar incepand cu a 8-a zi rata dobanzii va fi de 2%.
Pentru linia de credit în valoare de 10.000 Lei dobanda aplicabila va fi de 59.150 Lei pe o perioada de 364 zile, adica 2% pe zi din transa, conform calculului anuitatii.
!!!!! DAE =69467,57%.
Suma totala a platii va fi de 69.150 Lei."
2. VIVA CREDIT - Dobanda Anuala Efectiva (DAE) - 4114%
3. Credit Fix IFN - Dobanda Anuala Efectiva (DAE) - 3852,20%,
4. CREDIT PRIME - Dobanda Anuala Efectiva (DAE) - 1 757.66%
5. MOZIPO - Dobanda Anuala Efectiva (DAE) - 2059,88%
6. FIX CREDIT - Dobanda Anuala Efectiva (DAE) -1,655.12%
7. ICREDIT - Dobanda Anuala Efectiva (DAE) - 5689,98%
8. FLEX CREDIT - Dobanda Anuala Efectiva (DAE) - 3095%.
9. VIACONTO - Dobanda Anuala Efectiva (DAE) - 2063,1%
10. FERRATUM IFN Dobanda Anuala Efectiva (DAE) - 7715%.”, a scris Paul Anghel pe Facebook.
Mai multe articole despre:
anopc
paul anghel
dobanzi
dae
dobanda anuala
crestere dobanzi
credite cu dobanda mare