Decembrie, luna cu inflație record în zona euro, peste estimările economiștilor. Energia și serviciile, principala cauză
rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 5% în decembrie, de la un nivel de 4,9% în noiembrie. Este un nivel record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%. Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 4,7% luna trecută.
Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna trecută la un nivel record, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi investitori, transmite Agerpres.
Creşterea inflaţiei în zona euro în decembrie se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o majorare cu două cifre, cu un avans de 26%, în timp ce preţurile la servicii au crescut cu 2,4%, la bunurile industriale neenergetice au urcat cu 2,9%, iar cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 3,2%.
Analiştii apreciază că majoritatea factorilor care au dus la majorarea inflaţiei sunt temporari astfel încât în cele din urmă presiunile asupra preţurilor se vor atenua.
Datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a accelerat la 2,7% în decembrie, de la 2,6% în luna precedentă. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări s-a situat la 2,6%, similar cu nivelul din noiembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
Comisia Europeană estima, în previziunilor economice de toamnă, că inflaţia în zona euro va atinge un nivel maxim de 2,4% în 2021, înainte de a scădea la 2,2% în 2022 şi la 1,4% în 2023.
Această creştere puternică a inflaţiei este determinată în principal de majorarea preţurilor la energie, dar ea pare să fie legată şi de un set amplu de ajustări economice ulterioare pandemiei, sugerând că nivelurile ridicate actuale sunt în mare măsură tranzitorii, aprecia Comisia Europeană.
Estimarea publicată vineri de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 20 ianuarie.