Bursele din China s-au prăbușit cu 7.000 de miliarde de dolari. Este cea mai mare criză din ultimul deceniu, a fost adus „măcelarul de brokeri”
Eforturile Chinei de a opri o prăbușire severă a burselor locale aduc aminte de criza similară care a avut loc în urmă cu aproape un deceniu. Avertismentul lansat de experții consultați de Bloomberg și Forbes este că problemele din prezent ar fi mai serioase decât cele din 2015.
Autoritățile au intrat în modul de criză pentru a sprijini piețele chineze aflate în cădere liberă și l-au demis brusc pe șeful „piețelor bursiere", la fel cum s-a procedat și în 2015, pentru a evita o altă prăbușire majoră.
Noul șef are chiar supranumele de „măcelarul de brokeri” pentru duritatea cu care tratează jucătorii din piețele financiare.
Prăbușirea de 7.000 de miliarde de dolari nu este cea mai proastă veste din China
Până și economiștii au probleme în a crea o perspectivă care să arate cât de gravă este prăbușirea de 7.000 de miliarde de dolari a burselor chinezești. Cea mai bună comparație ca anvergură ar fi aceea că, din 2021, piața a pierdut cât suma PIB-urilor Japoniei și Franței, notează Forbes.
Numeroase măsuri de sprijin axate pe piață, cum ar fi restricțiile privind vânzările în lipsă sau reducerile costurilor de tranzacționare, nu au reușit să stopeze vânzările de acțiuni, nici seria de declarații guvernamentale prin care s-au promis măsuri de susținere.
Investitorii străini au vândut luna trecută acțiuni chinezești în valoare netă de 18,2 miliarde de yuani (2,5 miliarde de dolari), marcând a șasea lună consecutivă de reducere a portofoliilor.
Acesta a fost pe minus timp de 6 luni la rând și a căzut cu 23% din august și până acum, ajungând la minimele ultimilor cinci ani.
Bursele chineze au fost zguduite de turbulențe aproape constante din 2019.