MENIU

Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru 2020 la 3%, de la 3,1%

Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru 2020 la 3%, de la 3,1%, cât era estimarea anterioară, a anunţat, marţi, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.

"Rata anuală a inflaţiei IPC este proiectată a reintra în interiorul intervalului din jurul ţintei începând cu T1 2020 (2,8 la sută), pe fondul epuizării efectelor şocurilor de ofertă din anul 2019. Ulterior se va plasa pe o traiectorie ascendentă, imprimată de presiunile de la nivelul inflaţiei de bază, dar va rămâne în interiorul intervalului ţintă", arată BNR. 

”Cererea a rămas robustă, pe fondul creşterilor salariale, dar şi a creditării, dar o parte din consum a alimentat deficitul balanţei comerciale. Creşte şi creditarea pe zona de consum, bancherii văd creşteri salariale şi acordă mai uşor împrumuturi”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a subliniat şi creşterii investiţiilor, în special cele din zona construcţiilor. Totodată, scumpirea fructelor de la nivel european a fost produsă şi de oferta deficitară.

Isărescu a atras atenţia şi asupra unor posibile cauze de abatere a inflaţiei: evoluţiile pe plan extern, Brexit, măsuri fiscale în contextul unui an electoral şi eventualitatea declanşării procedurii de deficit excesiv.

Pentru anul următor, banca centrală previzionează o inflaţie de 3,2%.

Mai multe articole despre:
BNR prognoza inflatie 2020 3%