Anunțul care-i îngrozește pe români. Vom plăti taxă nu numai pe CENTRALA de apartament, ci și pe carburanți
Românii vor plăti o taxă pentru fiecare metru cub de gaz natural consumat, dar și pentru fiecare litru de carburant. Este vorba de o reglementare europeană privind instituirea unei taxe de poluare care va fi aplicată atât celor care dețin o centrală de apartament, cât și celor care folosesc carburanți.
Deciziile luate la Bruxelles îi vizează și pe proprietarii de centrale de apartament din România, care vor fi nevoiți să plătească o taxă de poluare, a anunță ministrul Mediului. Potrivit lui Tanczos Barna, începând cu 2027 se va aplica o taxă pe fiecare metru cub de gaz consumat. Sunt vizați atât gospodarii, cât și administratorii de IMM-uri.
Mai mult, spune ministrul Mediului, europarlamentarii au căzut de acord și asupra impunerii unei taxe pentru carburanți.
„Dacă se va aplica această prevedere, în principiu, din 2027 se va aplica o taxă pe fiecare metru cub de gaz consumat atât în gospodării, cât și în firmele mici și mijlocii. Dar, pentru noi, cel mai important lucru din această decizie este fondul social dedicat pentru climă. Acest fond social va asigura României un venit în plus garantat, în comparație cu contribuția. Va fi un fel de fond de mediu pe care îl folosim noi acum, dar mult mai consistent”, a declarat Tanczos Barna la un post TV.