MENIU

Misterul izvorului cu apă vie din Apuseni. Se spune că dacă bei crești în înălțime

Presupusele calități miraculoase ale apei atrag vizitatori

Un izvor din Munții Apuseni continuă să-i fascineze pe turiști și să alimenteze dorința de mister, datorită legendei legate de calitățile apei. Se spune că cei care beau cresc în înălțime și chiar devin mai longevivi. 

Izvorul din apropierea Cheilor din Runc, zona localității Ocoliş, se bucură de o faimă care atrage în permanență oameni care au auzit legenda, dar și simplii turiști Runc, din apropierea cheilor cu acelaşi nume,

Totul a pornit de la faptul că, la mijlocul anilor `90, un adolescent din zonă, după ce a băut apă din fântâna respectivă, a luat brusc în înălţime câţiva centimetri.

Inițial localnicii au tratat povestea ca pe o glumă sau un eveniment fără vrei legătură cu o anumită calitate a apei, dar alte persoane au început să semnaleze același efect.

Cum orice minune ţine trei zile, în afară de câţiva turişti români şi străini care au poposit pe meleagurile runcene atraşi de faima izvorului, fenomenul a fost dat uitării, potrivit apuseni.info

 

Legendă sau nu, fermecat sau nu, apa izvorului are proprietăţi speciale. E bogată în zinc şi magneziu, iar gustul este mult diferit faţă de alte izvoare.

 

Mai multe articole despre:
izvor apa vie apuseni bei si cresti adevar legenda