Sărbătoare mare, cruce cu roșu în calendar - Ce nu ai voie să faci azi - E mare păcat
Sărbătoare mare în data de 26 octombrie. Este cruce cu roșu în calendarul creștin ortodox, așa că credincioșii nu trebuie să facă curat sau să spele.
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Greco-catolice
Sf. M. Dumitru, Izvorâtorul de Mir
Romano-catolice
Ss. Dumitru, m.; Paul al VI-lea, pp.; Lucian şi Marcian, m.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 octombrie.
S-a născut în Tesalonic, din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl său era guvernator al Tesalonicului.
Sfântul Dimitrie a fost fiul pe care cei doi soţi l-au primit de la Dumnezeu, după multe rugăciuni la Maica Domnului şi la Mântuitorul Hristos.
Când copilul a ajuns la vârsta la care să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, a fost dus de părinţii săi, creştini în ascuns, în casa lor de rugăciune, o cămăruţă din palat, tăinuită, unde a văzut sfintele icoane. I-a fost arătată icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, şi icoana Născătoarei de Dumnezeu. Aici chemând în taină un preot şi câţiva creştini, prieteni ai lor, l-au botezat pe fiul lor în numele Preasfintei Treimi.
După moartea tatălui său, Sfântul Dumitru a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) şi numit în locul acestuia, încredinţându-i-se Tesalonicul, cu porunca de a-l curăţa de creştini.
Nu numai că Sfântul Dimitrie a încălcat acest ordin, dar odată întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia. În scurt timp, i s-a făcut cunoscut împăratului că Dimitrie este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l acesta, s-a mâniat şi a dorit să meargă în cetatea Tesalonicului să vadă cu ochii săi.
Întorcându-se biruitor după o luptă în părţile de răsărit ale imperiului, Maximian a ajuns şi la Tesalonic. Aici l-a chemat în faţa sa pe guvernatorul cetăţii, Sfântul Dimitrie, care stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creştin.
A fost închis, iar în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţa în care Sfântul Dimitrie fusese aruncat şi găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost lovit a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce, Sfântul Mucenic Dimitrie suferind astfel moarte martirică.
Creştinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuţă în care se săvârşeau multe minuni. În această bisericuţă a intrat prefectul Iliricului, Leontie, şi în timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Dimitrie şi a zidit o biserică mai mare şi mai frumoasă în locul celei dintâi.
Când s-a săpat temelia pentru această construcţie, au fost găsite moaştele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în aşa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie şi Izvorâtorul de Mir.
Edificiul paleocreştin original există şi astăzi şi face parte din site-ul Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1988.
Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este şi ocrotitorul oraşului.