Sărbătoare mare 20 septembrie - Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci
Sarbatoare importanta pentru crestin ortodocsi.
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Eustatie şi soţia sa, Teopisti, cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist
Duminică după Înălţarea Sfintei Cruci
Greco-catolice
Duminică după Înălţarea Sfintei Cruci. Sf. m. Eustaţiu şi Teopista cu fiii lor Agapiu şi Teopist
Romano-catolice
Duminica a 25-a de peste an
Ss. Martiri din Coreea
Sfântul Mare Mucenic Eustatie şi soţia sa, Teopisti, împreună cu cei doi fii, Agapie şi Teopist, sunt sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă la 20 septembrie.
Sfântul Mare Mucenic Eustatie (Plachida - numele dinaintea botezului) a fost comandant de armată în timpul împăratului Traian (98-117), deţinător al unei mari averi, virtuos însă şi milostiv cu cei săraci.
După Botezul creştin, prin voia lui Dumnezeu au venit asupra Sfântului Eustatie mari încercări, sărăcie şi multă durere. Împreună cu toată familia, soţia, Teopisti, şi cei doi fii, Agapie şi Teopist, a suferit greutăţi asemenea unui alt Iov, care spunea: "Domnul a dat, Domnul a luat. Precum Domnul a voit, aşa a făcut. Fie numele Domnului binecuvântat (în veac)" (Iov 1,21).
Şi-a pierdut averile, soţia sa a fost luată în robie iar copiii săi s-au pierdut prin locuri sălbatice şi pustii.
A fost ispitit în primejdii, după cuvântul lui Hristos Dumnezeu. Căci fără suferinţă şi fără cruce în viaţă nu este mântuire: "Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu", spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 1,18).
Eustatie a trăit cincisprezece ani, în umilinţă, ca paznic la ţarinile oamenilor, într-un sat din Egipt.
Recunoscut sub această înfăţişare de doi soldaţi romani, trimişi de împăratul Traian să-l caute prin satele şi cetăţile imperiului, a fost adus la Roma şi ridicat în demnitatea de mai înainte.
Şi-a întâlnit în cele din urmă soţia şi pe cei doi fii.
În urma morţii împăratului Traian, în timpul împăratului Hadrian (117-138), Sfântul Mucenic Eustatie şi familia au fost siliţi să aducă jertfe zeilor, în timpul persecuţiilor anticreştine.
Nesupunându-se poruncilor, au fost condamnaţi să fie arşi de vii într-un idol de aramă încins în foc. Şi-au dat sufletele în acel cuptor, fiind în rugăciune, au rămas însă cu totul neatinşi de foc. Trupurile, care păreau că au încă viaţă în ele şi se află în somn, au fost luate de către creştini, după trei zile.