MENIU

Sărbătoare 9 iunie - Puțină lume știe ce sărbătoare importantă e azi

Sarbatoarea importanta in 9 iunie 2020.

Ortodoxe
Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei

Greco-catolice
Sf. aep. Chiril al Alexandriei

Romano-catolice
Sf. Efrem, diacon înv.


Sfântul Ierarh Chiril, arhiepiscop al Alexandriei, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 9 iunie.

S-a născut în Alexandria, în jurul anului 370.

După moartea unchiului său, arhiepiscopul Teofil al Alexandriei, a fost ales patriarh şi, din această poziţie, s-a confruntat cu noile erezii ce tulburau Biserica, una dintre ele fiind nestorianismul (de la numele lui Nestorie, patriarh al Constantinopolului, care susţinea că Maica Domnului nu este Născătoare de Dumnezeu, precum arăta dogma ortodoxă ci Născătoare de Hristos).

A participat la al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes, din anul 431, unde a prezidat adunarea celor aproape două sute de episcopi din toată lumea, care l-a condamnat pe Nestorie şi a formulat dogma ortodoxă asupra celor două puncte care făceau obiectul ereziei nestoriene: unirea celor două firi - umană şi divină - în persoana lui Hristos şi despre Fecioara Maria ca Născătoare de Dumnezeu.

Sfântul Chiril al Alexandriei a arătat că în Hristos sunt două firi, una dumnezeiască şi una omenească, unite într-o singură persoană, cea a Fiului lui Dumnezeu. Şi pentru că aceeaşi persoană, născută din veşnicie din Tatăl, Se naşte ca om din Fecioara Maria, Maica Domnului este "Theotokos", Născătoare de Dumnezeu. A trecut la cele veşnice în anul 444. 

Mai multe articole despre: