MENIU

Sărbătoare 4 ianuarie - Zi mare pentru toți credincioșii din țara noastră

Sarbatoare

Sărbătoare importantă în data de 4 ianuarie.

Ortodoxe
Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Apolinaria

Greco-catolice
Adunarea celor 70 Apostoli. Sf. cuv. Teoctist

Romano-catolice
Sf. Angela din Foligno, văduvă


Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli este sărbătorit de Biserică în ziua de 4 ianuarie.

După alegerea celor doisprezece apostoli, ale căror nume se cunosc, Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire.

Faptul este arătat de Sfântul Evanghelist Luca: "Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea sa vină". (Luca 10; 1)

Toţi aceşti ucenici ai Domnului s-au ostenit, fiecare în felul său, să smulgă pe oameni de la idoli, întorcându-i la cuvântul lui Hristos, şi s-au mutat către Domnul, îndurând chinuri şi prigoniri.

În cea ce priveşte numele celor 70 de ucenici ai Mântuitorului, Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, spune că numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva. 

Mai multe articole despre: